Guvernul Orban a trimis la CCR legea care făcea imposibilă scăparea de închisoare a pedofilior. Motivul: Guvernul consideră că sunt discriminați infractorii

0
5955
Sursa foto: romaniatv.net

Guvernul Orban a sesizat Curtea Constituțională a României cu privire la legea care înăsprea pedepsele pentru viol în general și pentru agresiunile sexuale asupra minorilor sau traficul de minori, inclusiv pentru actele sexuale dintre majori și cei care au între 14-16 ani.

Legea a fost inițiată de către deputatul indepedent Oana Bîzgan, la care s-au aliat parlamentari de la toate partidele și au susținut acest proiect de lege în ambele camere. Motivul unui asemenea proiect de lege este motivat prin pedepsele de condamnare cu suspendarea pentru multe cazuri de viol și pedofilie și tragediile recente din țară, unde infractorii au scăpat fie mult prea ușor sau încă nu au fost pedepsiți.

Nu puține sunt cazurile în România, când în cazurile de viol făptuitorii au fost lăsați în libertate, sau în cazul în care primeau pedepse de închisoare cu executare, au fost eliberați rapid. Astfel, prin proiectul de lege parlamentarii au înăsprit pedepsele dar și condițiile pentru asemenea fapte, acestea devenind imprescriptibile.

Guvernul Orban însă a atacat la CCR această prevedere, considerând-o neconstituțională și discriminatorie față de infractori. 

„Se instituie un tratament discriminatoriu între persoanele care au comis infracţiuni de gravitate similară, în sensul în care nu pot fi identificate raţiuni obiective pentru alegerea acelor infracţiuni care urmează a fi imprescriptibile,” a arătat Guvernul în adresa către CCR. Mai exact, Guvernul Orban vrea să nu existe discriminare pozitivă a agresiunilor sexuale împotriva copiilor.

Principalele modificări ale Codului Penal votate unanim de Parlament cu privire la acest subiect sunt:

  • agresorii majori nu mai pot scăpa cu pedeapsa cu închisoarea cu suspendare.
  • fapta săvârșită de un major asupra unui minor sub 14 ani (act sexual sub orice formă) devine agravantă și va fi pedepsită cu închisoare de la 5 la 10 ani
  • pedeapsa pentru viol este de la 5 la 10 ani (până acum era de la 3 la 10 ani), iar forma agravantă a violului va fi pedepsită cu închisoare cu executare de la 7 la 12 ani (până acum era de la 5 la 12 ani). Dacă violul este urmat de moartea victimei, pedeapsa va fi de la 9 la 18 ani, iar până acum pragul minim era de șapte ani.
  • au fost introduse infracțiuni noi, cum ar fi violul asupra minorilor cu dizabilități
  • a apărut categoria „persoanelor cu care conviețuiește victima”, adăugată la „membrii familiei”, după mai multe cazuri de agresiuni sexuale ale partenerilor de viață/concubinilor ai unuia dintre părinți.
  • s-au extins urmările actelor sexuale ale minorilor de la „vătămări corporale” la agresiuni care „pun în pericol viața minorului sub orice formă”.
  • dacă agresorul are antecedente, pedeapsa se majorează, iar în cazul pedofiliei, creșterea pedepsei este cu o treime.
  • exploatarea sexuală a minorilor, de la recrutare la adăpostire și transportare, se pedepsește de la 5 la 10 ani, cu interzicerea unor drepturi. Cum ar fi cele parentale, pentru că au existat cazuri de prostituție a unor minore, ale căror proxeneți au fost părinții.

Practic, modificările se pliază pe o directivă a Parlamentului European care a dat o directivă acum 9 ani, în care nu doar că solicita pedepse maxime pentru violatorii copiilor și în general a pedofiliei, ci se cerea tuturor țărilor membre să-și modifice legislația astfel încât să se îndrepte către imprescriptibilitatea acestor fapte.

În România Normală dictată acum de PNL prin duetul Iohannis-Orban, iată că violatorii și pedofilii sunt protejați și se are grija ca aceștia să nu fie discriminați. În toți acești 9 ani în România au existat 8.543 de cazuri de viol și aproape 3.000 de cazuri de „act sexual cu un minor”.

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here