Interviu în exclusivitate cu cel mai tânăr ales local din județul Bihor

0
4166

În contextul politic și social actual, vedem tot mai des cum tinerii își pierd interesul pentru politică și mai mult, reclamă faptul că nu se simt reprezentanți corespunzător. Platformele social-media au fost chiar un catalizator pentru multe acțiuni civice în care oamenii și-au arătat indignarea și nemulțumirea.

Iată însă că realitatea ne dovedește contrariul și vedem tineri implicați în politică, tineri care știu ce vor, au idei noi și care pot dă dovedească faptul că schimbarea vine înainte de toate de la fiecare dintre noi.

ȘTIRI ORADEA a avut ocazia să stea de vorbă într-un interviu în exclusivitate cu Sergiu David, consilier județean PSD în Consiliul Județean Bihor și totodată cel mai tânăr candidat la alegerile locale din 2016.

Știri Oradea: Având în vedere că în general tinerii se revoltă împotriva politicienilor, care a fost motivul pt care ai ales să te implici în politică? Și care a fost motivul pentru care opțiunea ta a fost PSD?

Sergiu David: M-a interesat politica încă din adolescență. În 2011, la vârsta de 18 ani, proaspăt student fiind, am decis  că e momentul să mă implic și m-am înscris în Partidul Social Democrat. Am considerat atunci, consider și acum că doar prin implicare activă putem să ne facem vocea auzită. Am ales PSD din rațiuni doctrinare și prin prisma faptului că a fost și este partidul care are în rândurile sale cei mai buni profesioniști și totodată este partidul care a dat și dă credit tinerilor, cum a fost și cazul meu.

Ș.O.: După funcția de președinte al tineretului social-democrat din Oradea, a urmat funcția de Secretar General al PSD Bihor. Cum ai descrie activitatea ta politică de până acum?

S.D.: Activitatea politică desfășurată în cadrul PSD a început în cadrul Ligi Studenților Social Democrați Bihor, în cadrul căreia am ocupat și poziția de secretar. M-am implicat încă de la început, sunt genul de om activ, sunt un om de acțiune. A fost o etapă benefică în parcursul meu politic, o etapă de formare.

În 2016, colegii mei din cadrul TSD Oradea m-au ales ca și președinte al oraganizației. A fost un moment important, care l-a precedat pe cel de alegere ca și consilier județean la alegerile locale din 2016.

Începând cu 2017, la propunerea domnului președinte Ioan Mang și cu votul colegilor din Comitetul Executiv Județean, am fost ales în funcția de Secretar executiv al Organizației Județene, o poziție care mă onorează și responsabilizează în același timp.

Făcând o retrospectivă a activității mele politice, pot spune că implicarea și seriozitatea arătată m-au adus în postura de azi, și nu în ultimul rând faptul că am avut norocul să lucrez cu oameni ca și dl. președinte Ioan Mang, un pedagog desăvârșit și un lider care sprijină tânăra generație.

Ș.O.: În 2016 ai fost cel mai tânăr candidat din Bihor, fiind pe listele PSD Bihor pentru funcția de consilier județean. Cum vezi tu activitatea CJ Bihor după un mandat în deliberativul județean?

S.D.: Da, la alegerile locale din 2016 am ocupat poziția a 9-a pe lista de consilieri județeni, fiind cel mai tânăr ales local la nivel național, la doar 23 de ani.

Acum, la finalul celor 4 ani de mandat, pot spune că activitatea Consiliului Județean Bihor a fost una bună fructoasă, cu un număr mare de proiecte realizate  și o serie de alte proiecte afalte în derulare.

Ș.O.: După 4 ani de activitate în Consiliul Județean Bihor, ai putea sa ne faci un scurt rezumat cu privire la realizările tale?

S.D.: Activitatea mea în Consiliul Județean, consider că a fost una bună, onorantă, am participat la toate ședințele, fie ordinare, extraordinare sau de îndată, cât și la toate ședințele comisiilor de specialitate din care am făcut parte, respectiv Comisia pentru protecţie socială, protecţia copilului, sănătate şi familie și Comisia pentru cultură, culte, învăţământ, tineret şi sport, în cadrul căreia am ocupat și poziția de secretar.

Totodată, am fost reprezentantul Consiliului Județean în Adunarea Generală a Asociaților la Societate de Pază și Protecție până în noiembrie 2019. Am fost reprezentantul Consiliului Județean și în Adunarea Generală a Asociaților la Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor.

M-am implicit și am susținut toate proiectele Consiliului Județean Bihor, necesare modernizării și dezvoltării județului nostru. Consider că am reprezentat cu cinste pe toți bihorenii.

Ș.O.: Cu toții am fost martorii unor momente când consilierii PNL au profitat de majoritatea necesară pentru votul pe anumite proicte și s-au opus acestora. Care este optica ta în ceea ce privește votarea în deliberativul județean, așa cum a funcționat ea până acum?

S.D.: Încă de la începutul mandatului, din 2016, opoziția reprezentată de PNL, a transformat Consiliul Județean într-un câmp de bătălie politică. Ne aducem aminte, cu toții, de scenele la care am asistat când s-a votat consituirea Consiliului Județean.

Toți acești ani, din păcate pentru dezvoltarea județului nostru, au fost presărați cu o serie de momente în care pentru PNL nu a contat decât jocul politic. O astfel de atitudine nu a fost deloc în folosul bihorenilor.

Ș.O.: Raportat la proiectele de până acum și la cele aflate în desfășurate, cum vezi dezvoltarea județui Bihor și în mod special cum va influența traiul bihorenilor?

S.D.: Consider că în județul nostru s-au realizat numeroase proiecte, în special proiecte de infrastructură rutieră, modernizarea drumurilor județene fiind un capitol primordial pentru conducerea Consiliului Județean și pentru domnul vicepreședinte Ioan Mang. Dovadă stau cei peste 530 de km de drumuri județene asfaltate și alte câteva sute de  kiliometri aflați pe investiții.

Modernizarea noului sediu al Muzeului Țării Crișurilor, proiect la care până în 2016 nu se realizase nimic, iar azi putem vizita mai multe expoziții, este o realizare importantă pentru județul nostru.

Aș mai aminti realizarea bazinelor didactice de înot în Nucet, Săcuieni, Beiuș, baza sportivă de la Pădurea Neagră sau modernizarea autogărilor din județ, sunt alte proiecte importante realizate sau în curs de realizare, toate acestea au contribuit la siguranța unui trai mai bun pentru bihoreni.

Ș.O: După experiența primului mandat, ce ai vrea să aduci noi în relația dintre bihoreni și Consiliul Județean Bihor?

 S.D.: Primul mandat a fost unul în care am învățat multe, m-am familiarizat cu unele procese de natură decizională. În ceea ce privește viitorul, aș vrea ca bihorenii să poată să se bucure de drumuri județene bune, de transport în comun la standarde moderne, de locuri de muncă bine plătite acasă, în comunitățile lor.

Ș.O.: Care sunt principalele proiecte pentru tineri pe care tu le consideri importante și pe care ai vrea ca împreună cu colegii tăi să lucrați în următorul mandat?

S.D.: În ceea ce privește proiectele care vizează tinerii, consider ca fiind primordial susținerea Universității din Oradea, astfel încât o parte importantă dintre absolvenții de liceu să nu părăsească județul nostru și să meargă la studii în alte părți.

Un proiect important al Consiliului Județean Bihor este Parcul Științific și Tehnologic, realziat în colaborare cu Universitatea din Oradea, un proiect în care să se  desfășoare activitate de cercetare și transferul  tehnologic al rezultatelor cercetării cu scopul de a le valorifica în activități economice. Este o investiție importantă pentru Oradea și pentru județul nostru, o investiție de peste 7 mil. de euro.

Cu astfel de proiecte vom reuși să-i păstrăm pe tinerii valoroși în județul nostru și să dăm o altă dimensiune universității. Este doar un exemplu de proiect, mai sunt și altele care sunt importante pentru tineri, cum ar fi susținerea, în continuare, a organizațiilor de tineret.

Ș.O.: Proiectul parcurilor industriale din județul nostru este zilele acestea tot mai intens atacat de opozanții PSD. Care este optica ta în ceea ce privește acest subiect și cum crezi că se va dezvolta acest proiect.

S.D.: Pentru o dezvoltare unitară și durabilă, este nevoie de sprijinirea și dezvoltarea tuturor comunităților din județ.

Parcurile industriale realizate de Consiliul Județean Bihor la Tileagd și Săcuieni au ca și scop creerea de locuri de muncă bine plătite pentru locuitorii din zonele respective. Este un ajutor real pentru comunitățile mici. Din păcate, opoziția a transformat acest subiect, ca și pe multe altele, în unul politic, golit de conținut.

Sper că acest proiect să capete o dimensiune tot mai mare și să se dezvolte parcuri industriale și în alte orașe, comune ale județului.

Ș.O.: Revenind puțin și la partea de activism politic, cariera ta politică de până acum este o dovadă că tinerii sunt ascultați și apreciați. Am vrea șă știm care este sfatul tău pentru tineri în ceea ce privește implicarea politică?

S.D.: Eu le-aș spune tinerilor care vor să se implice, să nu stea pe gânduri – să o facă. Cu răbdare, implicare și perseverență – se poate. Generația tânără reprezintă prezentul, nu doar viitorul. E nevoie de profesioniști, de oameni bine pregătiți care să ofere o nouă optică asupra clasei politice din țara noastră.

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here