Germania a impus controale stricte la granițele cu Austria și Cehia. Peste 5.000 de persoane au fost întoarse

0
910
Sursa foto: sachsen.polizei.de

Germania a impus controale stricte la granițele cu Austria și Cehia, iar toți cei care trec granița trebuie să prezinte un test COVID-19 negativ. Măsura nemților a fost intens criticată de autoritățile din Austria.

Germania nu lasă garda jos în lupta împotriva COVID-19. După ce a fost prelungit lockdownul, autoritățile germane au impus controale la granițele cu Austria și Cehia, datorită riscului răspândirii noilor tulpini de coronavirus. Toți cei care trec granița trebuie să prezinte un test negativ.

Avem o situație în care trebuie să facem tot ce este necesar pentru a preveni variantele de virus care sunt semnificativ mai agresive, pot aduce cu ele mult mai multe infecții, se pot răspândi înGermania la fel de repede pe cât s-au răspândit din păcate în țările vecine sau în părți ale țărilor vecine.”, a declarat Stefan Seibert, purtător de cuvânt al guvernului german.

Măsura se aplică pentru toți cei care își doresc să treacă granița: cetățeni, rezidenți, șoferi de camione sau lucrători din domeniul transporturilor sau al sănătății. Dacă nu ai un test COVID negativ, îl poți face pe loc.

Este posibil să faceți testul pentru coronavirus aici, dar absența unui test coronavirus sau a unui certificat doveditor este o încălcare a ordonanței și, prin urmare, constituie o contravenție.”, a explicat Rainer Scahrf purtător de cuvânt Poliția Federală Rosenhein.

Pe parcursul unei singură zi, poliția germană a întors din drum peste 5.000 de persoane care au ajuns la graniță. Autoritățile spun însă că aceste măsuri nu vor aglomera frontiera mai mult ca până acum.

De duminică, aceste măsuri au fost luate la granițele cu Republica Cehă și cu Austria. Există, desigur, aglomerație și timp de așteptare la granițe și weekendul trecut a fost așa. Până în această dimineață, poliția federală a verificat 10.000 de persoane, iar aproximativ 5.000 de persoane au fost îndepărtate la intrarea la frontieră.”, a declarat Steve Alter, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne german.

Sursa aici.

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here