Scandal pe tema noilor contracte mai scumpe cu RER Vest. Primarul Birta amenință cu o taxă impusă automat celor care nu semnează

0
4894
Sursa foto: g4media.ro

Noua administrație din Oradea, condusă de liberalul Florin Birta nu încetează să uimească orădenii. Cei care nu sunt de acord cu noua taxă de la RER Vest sunt amenințați cu impunerea automată a taxei.

Tema noilor contracte cu RER Vest, în contextul în care acestea au fost recent reînoite, este una extrem controversată și intens discutată. Desigur edilul liberal Birta, preluând metehnele idolului și predecesorului său, Ilie Bolojan, nemulțumit de răscoala asociațiilor de proprietari din Oradea a ieșit în conferință de presă pentru a da cu pumnul în masă.

Prelungirea termenului pentru încheierea contractelor de salubrizare cu încă o lună, amenințarea voalată cu introducerea unei taxe de 20 lei pe persoană pentru cei rebeli, dar pentru a „îndulci” situația a venit și cu promisiuni de îmbunătățire a modului de facturare a gunoiului pentru cei de la bloc.

Asociațiile de proprietari s-au revoltat împotriva acestor noi contracte, argumentele reprezentanților asociațiilor fiind că factura va crește, în baza noului contract, iar modul de repartizare a sumelor pe apartamente este inechitabil prin prisma sloganului de tip promisiune „plătești cât arunci”.

Primarul a arătat că, față de 11,16 lei, cât se achită acum, pe persoană, creșterea este la maximum 18,22 lei, justificând această diferență prin investițiile pe care le-au făcut RER Vest în pubele noi, cipuri plus frecvența crescută a ridicărilor, respectiv Eco Bihor, care a băgat 90 mii euro în echipamente care scot pungile din biodegradabil sau în utilaje pentru prelucrarea rapidă a deșeului biodegradabil, care e transformat în compost.

Birta a mai declarat că, ulterior semnării noilor contracte (adică cele cu valoare majorată), municipalitatea împreună cu RER Vest vor introduce măsuri pentru a reduce chipurile factura. Deși să recunoaștem, ar fi mai ușor și util ca aceste măsuri să fie luate de la început, fără a face promisiuni deșarte orădenilor, pentru că e știut că verba volant, scripta manent.

Totodată, primarul a declarat că o idee pentru reducerea ulterioară a costului la consumator, RER Vest ar putea veni mai rar pentru colectare, dacă s-ar selecta mai bine deșeurile reziduale.

În contextul în care până acum doar 7 (șapte) asociații de proprietari au semnat noile contracte, liberalul Birta a prelut abordarea Bolojan și amenință cu o taxă impusă în regulamentul de salubritate de 20 lei pe persoană pentru cei care nu semnează.

Există în regulamentul de salubritate este o taxă de 20 lei pe persoană, pe care o putem aplica tuturor celor care nu au contract de salubrizare. Se poate asta, dar nu o vom face”, spune el.

Dacă tot preia modele europene, îi putem recomanda primarului modelul deja folosit în Germania și Danemarca, și anume un sistem de pubele subterane.

Pe această temă, Coliația Rogerius a exprimat un punct de vedere pe rețeaua de socializare Facebook: #Nesimtire#Aroganta și acțiuni „Profit pentru #RER😳❗toate marca Primăria Oradea ❌ETAPA 1️⃣ AMENINȚAREA – Birta, exact ca și predecesorul / mentorul său promovează mentalitatea „Dacă nu te supui, te amendam!” ETAPA 2️⃣ DIALOGUL – Ca de obicei, mai marii șefi ai primăriei #Oradea nu i-au pulsul comunității, nu îi interesează părerile orădenilor și a organizațiilor cetățenilor, desigur „ei le știu pe toate”🤦‍♂️, iar când realizează gafele, promit că vor veni să….explice. ETAPA 3️⃣ CONTRACTUL – Actuala versiune a contractului este unul plin de interpretabilitati și în defavoarea cetățeanului. Privitor la document, noi orădenii ce trăim / locuim în blocurile de cartier, nu trebuie să fim convinși ca asociațiile de proprietari să îl semneze, acesta trebuie adaptat la nevoile reale ale noastre și să fie cu un cost suportabil și corect pentru noi. Nu profitul RER ar trebuie să fie urmărit de cei din a Primăria Oradea și consilierii de pluș care adoptă hotărâri în defavoarea noastră!”.

Sursa aici.

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here