Un medic orădean care a vindecat 1000 de pacienţi cu COVID denunţă schema de tratament din spitale: „Dumnezeu cu mila”

0
189971
Sursa foto: Facebook.com - Flavia Grosan

Medicul orădean, dr. Flavia Groșan are aproape 1000 de pacienți COVID vindecați, avertizând că spitalele fac greșeli mari și protocolul urmat este unul care omoară bolnavii.

Aproape o mie de pacienți Covid, în diferite stadii, au fost vindecați de un medic pneumolog-bronholog, care a ales să abordeze boala ca pe o pneumonie atipică. Medicul român avertizează că în spitale se fac greșeli uriașe și că protocolul Covid omoară, de fapt, bolnavii.

Flavia Groșan este medic pneumolog-bronholog și are până acum aproape o mie de pacienți Covid vindecați fără o zi de spitalizare, doar cu medicație. Covidul este o pneumonie, una atipică, dar pneumonie, și trebuie tratată ca atare, spune dr.Groșan.

Obiectivul meu de la începutul pandemiei a fost ca niciun pacient să nu ajungă pe mască de oxigen, nu intubat, pe mască. Și nu a ajuns. Eu mă duc pe medicația mea clasică, ieftină, care include și Claritromicina, un antibiotic ce face parte din grupa antibioticelor macrolide. Este singurul antibiotic cu tropism (proprietate de a se localiza în anumite organe) viral. Sunt doar trei antibiotice în clasa macrolidelor, eritromicina, pe care toată lumea o știe, azitromicina și claritromicina. Mie nu-mi place azitromicina, pentru că este o copie mai slabă a claritromicinei. Eu am lucrat în niște studii clinice foarte interesante pe pneumonii și acolo am învățat despre tropismul viral al claritromicinei, acolo am învățat rolul antiinflamator al claritromicinei, pe care nu îl are niciun antibiotic. Și de 10 ani lucrez cu acest antibiotic în pneumonii virale și atipice. Pe mine m-a prins perfect pandemia și m-am dus ca și tratament etiologic pe claritromicină. Sigur că, pe lângă acest antibiotic, mai sunt câteva tratamente adjuvante, că ea singură nu face față. Este o schemă de tratament care îmi aparține. Ați văzut la cazul Benedek, profesorii care se omoară ei între ei? Eu mă așteptam la o schemă de tratament și am întrebat și atunci cum a ajuns profesorul în Terapie Intensivă. Acolo numai bunul Dumnezeu și un terapist ieșit din comun te mai pot salva. Ce s-a întâmplat până acolo? Pe mine asta mă interesează”, ne spune dr. Flavia Groșan, potrivit sursei citate.

Medicul pneumolog atrage atenția să supradozajele de oxigen administrate în spitale provoacă edem cerebral, aceasta fiind una dintre cauzele deceselor pacienților.

În saturațiile de oxigen de peste 80% eu mă duc cu doze foarte mici de oxigen, 2-3 litri pe minut și timp scurt pe zi, 4-5 ore. Oxigenul în exces inhibă creierul, pentru că normal creierul controlează organismul, nu un aparat. Eu aici nu am fost de acord cu ei deloc, cu dozele foarte mari de oxigen pe care le administrează, cu 20 de litri îi bagă în acidoză, în edem cerebral. Pentru că ei nu sesizează că oxigenul ține saturația, dar crește în același timp dioxidul de carbon în creier și fac edem cerebral și mor. Eu mă duc pe medicație ca să controlez saturația din oxigen. Oxigen foarte puțin și apoi la plimbare. Heparina mea este plimbarea, obligatoriu, un minut pe oră te plimbi, masă-pat, masă-geam, masă-bucătărie. Eu nu dau heparină pentru că mi-e frică să nu facă hemoragie alveolară, pentru că pacienții intră pe picioarele lor și se degradează extraordinar de repede, în 3-4 zile ei sunt în ATI. Dacă eu mă sperii la 80% saturație atunci mă las de meserie, iar ei sub 90 îi bagă în spital. Am avut un pacient de 50 de ani cu 65% saturație. Medicul de familie a trimis salvarea după el, dar omul a spus că preferă să moară acasă decât să se ducă în spital și a apelat la mine. Am reușit să îl vindec fără spitalizare și doar cu o doză mică de oxigen. M-am dus pe medicație calm, frumos până când l-am vindecat. Dacă se ducea în spital îl intubau pe loc”, ne-a declarat medicul pneumolog-bronholog Flavia Groșan.

Administrarea Kaletrei și a Codeinei în Covid este considerată o mare greșeală de către medicul Flavia Groșan, pentru că acestea agravează boala.

„Norocul a fost cu câteva asistente, pe care eu le consider eroine, făceau cu ochiul bolnavilor să nu ia Kaletra și să arunce medicamentele. Apoi intrau doctorii în salon și întrebau de ce nu au diareee și de ce se simt bine pacienții. Aceste asistente au salvat viața bolnavilor. Le mai dau în spitale și Codeină să oprească tusea și toate secrețiile rămân în plămâni, ei zic că sunt cheaguri, eu zic că sunt secreții inflamatorii, saturația începe să scadă, devin agitați că nu pot respira, îi sedează, îi pun pe mască și după care Dumnezeu cu mila”, a mai afirmat medicul Flavia Groșan.

Sursa aici.

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here