Sute de oameni au ieșit în stradă în mai multe orașe din țară, protestând față de noile restricții impuse de autorități

0
1967
Sursa foto: mediafax.ro

Sute de persoane nemulțumite de decizia autorităților cu privire la restricțiile adoptate au ieșit în stradă duminică seara. Proteste au avut loc în București, Craiova, Arad, Timișoara, Brăila, Galați, Constanța, dar și alte orașe din țară.

„Ieșiti din casă, dacă vă pasă”. Asta s-a auzit noaptea trecută pe străzile din Capitală și din marile orașe ale țării. Restricțiile nou intrate în vigoare ne-au întins la maximum nervi și așa uzați de toate interdicțiile din ultimul an.

Cum s-a ajuns aici? O hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență îți spune că nu poți ieși din casă după ora 20 și nu poți cumpăra nimic după ora 18, la sfârșit de săptămână, dacă orașul în care locuiești are o rată de incidență de peste 4 la mie. Dacă rata e peste 7,5 restricțiile sunt și în timpul săptămânii.

Așa e la Timișoara. Orașul de pe Bega e în carantină din 8 martie, până pe 1 aprilie. A venit primăvara și ai vrea să te bucuri de ea. Să te plimbi, până seara târziu, și să mergi la o terasă. Ți-e dor de prieteni, de ieșirile în oraș. Dar, Arafat și Voiculescu, ți-au dat viața peste cap. Au decis ca după ora 20, să stai închis în casă. Așa că singurul contact cu lumea este prin rețelele sociale.

Și uite-așa, Timișoara s-a trezit. Nimic nu a mai animat zona centrală. Până la proteste. Doar câte un tramvai gol a spart liniștea asurzitoare. De fapt, aceasta e imaginea din toate orașele acoperite de reguli, restricții și interdicții.

În București, pe marile bulevarde, singurele mașini care circulau erau cele ale Poliției și ale firmelor de livrări. La ora închiderii, curierii au făcut coadă la supermarket. Singurul loc în care era aglomerată capitala, înainte să se iasă în stradă.

Proteste au avut loc în mai multe orașe din țară, precum Arad, Brăila, Craiova, Constanța, Galați și alte orașe.

Sursa aici.

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here