Noi modificări! Ministrul Educației propune extinderea anului școlar din septembrie 2022, revenirea la trimestre și vacanță de vară mai scurtă

0
1381
Sursa foto: hotnews.ro

Ministerul Educației propune extinderea anului școlar din septembrie 2022, în condițiile în care predarea online nu a funcționat în mod corespunzător.

„Ministerul Educației va propune, din timp, extinderea anului școlar, începând cu septembrie 2022. Ministerul Educației oricum susține ideea extinderii perioadei de cursuri pentru învățământul preuniversitar, cu atât mai mult cu cât predarea online a generat perderi, deci este nevoie de timp pentru recuperarea acestor pierderi”, a spus ministrul, potrivit Mediafax.

O altă variantă luată în calcul este și revenirea anului școlar la trei trimestre. „Sunt argumente pro și argumente contra. Este nevoie de consultare publică”, a spus ministrul.

Ministerul va organzia consultări cu asociațiile din învățământ și ale părinților. În ceea ce privește anul şcolar 2021-2022, ministrul a spus că acesta va începe pentru elevi la 13 septembrie, așa cum e stipulat în ordinul de ministru publicat în Monitorul Oficial în urmă cu două luni.

El nu a exclus însă modificări dacă principalii parteneri de dialog realizează un nou consens asupra modificărilor. Adică Federaţia Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți, Consiliul Național al Elevilor şi Federația Spiru Haret.

Un apel al Societăţii Academice din România prevede ca anul şcolar următor să fie modificat în felul următor: anul şcolar să înceapă la 1 septembrie, în loc de 13 septembrie, aşa cum este prevăzut acum prin Ordinul de ministru publicat în februarie, anul şcolar să fie din nou structurat pe trimestre, în loc de semestre, iar acestea să fie structurate în felul următor: septembrie-decembrie, decembrie-martie, martie-iunie.

În continuare elevii vor avea vacanţă de Paşte şi Crăciun, însă vacanţa de vară ar putea fi mai scurtă, Mai multe coaliţii din educaţie susţin că cele trei luni de vacanţă de vară afectează procesul de învăţare al celor mici, mai ales în cazul familiilor defavorizate. De aceea, prin începerea la 1 septembrie, ar fi salvate două săptămâni de învăţare. Propunerea este însă contestată de mulţi părinţi, potrivit FNAP.

Sursa aici.

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here