Județele cu cel mai curat aer din România. Poluarea este și de trei ori mai mică decât în restul țării, în lunile de iarnă

0
682
Sursa foto: digi-world.tv

Constanța și Tulcea, județele cu cel mai curat aer din România. Concentrațiile de PM în cele două județe sunt cu 30% mai mici decât în restul țării.

Tulcea și Constanța înregistrează cea mai bună calitate a aerului. Concentrațiile de particule în suspensie (PM) în cele două regiuni menționate sunt cu 30% mai mici decât în restul țării. În lunile de iarnă, poluarea aerului în Constanța și Tulcea este de obicei de trei ori mai mică decât în restul țării.

O analiză a companiei Airly privind calitatea aerului din România arată că Tulcea și Constanța înregistrează cea mai bună calitate a aerului.

Compania care se ocupă de monitorizarea calității aerului a analizat regiunile din România cu privire la poluarea aerului și concluziile arată că regiunile de coastă, respectiv Constanța și Tulcea, sunt locuri în care calitatea aerului este cea mai bună. În medie, concentrațiile de PM (particulele în suspensie – n.r.) în cele două județe sunt cu 30% mai mici decât în restul țării.

„Interesant este faptul că, în lunile de iarnă, poluarea aerului în Constanța și Tulcea este de obicei de trei ori mai mică decât în restul țării. Datele analizate privind calitatea aerului sunt valoroase pentru persoanele care se confruntă cu boli ale sistemului cardiovascular și respirator, inclusiv pentru cei care suferă de astm – mersul la mare poate reduce afecțiunile și factorii de risc pentru sănătate”, se arată în analiză.

„Conform datelor analizate prin senzorii noștri, litoralul românesc este una dintre cele mai sigure regiuni din țară atunci când vine vorba de aer curat. E important să analizăm și calitatea aerului atunci când planificăm o vacanță sau o ieșire în aer liber, în natură”, spune Marcin Gnat, PR & Communication Manager Airly.

Pentru realizarea studiului, Airly a analizat date de la cei 173 de senzori de calitate a aerului care monitorizează poluanții timp de 24 de ore pe zi. Cinci dintre aceste dispozitive sunt amplasate pe malul Mării Negre din România.

Sursa aici.

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here