Autoturism de lux căutat de autorităţile din Franța, găsit de poliţiştii de frontieră

0
1050
Sursa foto: politiadefrontiera.ro

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Valea lui Mihai au descoperit un autoturism marca Lexus, în valoare de 40.000 de euro, aflat în atenţia autorităţilor din Franța, în aceeaşi zi când a fost introdusă alerta.

Joi, 27 mai a.c., în jurul orei 16.00, la Vama Valea lui Mihai, s-a prezentat un cetăţean român, în vârstă de 28 de ani, la volanul unui bolid de lux, marca Lexus, înmatriculat în Franța.

În urma verificărilor, s-a constatat faptul că autoturismul figurează în bazele de date ca „bun căutat pentru confiscare“, alertă introdusă de autorităţile din Franța, chiar din ziua respectivă, 27.05.2021.

Autoturismul, în valoare de 40.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul instituţiei, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun”, a declarat purtătorul de cuvânt, comisarul-șef Laura Bondar.

Sursa aici,

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here