Acord major în Europa: începe taxarea suplimentară și verificarea la sânge a companiilor multinaționale

0
311
Sursa foto: b1.ro

Un proiect intens criticat la nivel național, în epoca Dragnea, a ajuns acum pe masa UE. Se vor verifica și taxa la sânge companiile multinaționale!

Europarlamentarii şi Consiliul European, care reprezintă statele membre ale UE, au ajuns marţi seară la un acord politic privind consolidarea transparenţei fiscale a multinaţionalelor, pe măsură ce presiunea internaţională creşte în favoarea unei impozitări mai mari, transmite AFP.

Directiva rezultată dintr-o propunere a Comisiei Europene prezentată în 2016 prevede că multinaţionalele cu o cifră de afaceri anuală de peste 750 de milioane de euro vor fi obligate să îşi declare profiturile, numărul angajaţilor şi valoarea impozitelor în fiecare din statele membre UE în care îşi desfăşoară activitatea, precum şi în jurisdicţiile de pe lista neagră a paradisurilor fiscale ale UE, informează Agerpres. 

Această obligaţie de „raportare publică în fiecare ţară” a fost salutată de preşedinţia portugheză a Consiliului UE, precum şi de mai multe grupuri politice din Parlamentul European, inclusiv drept un pas important înainte pentru mai multă justiţie fiscală.

Mai multe ONG-uri şi stânga radicală au exprimat însă critici. Acordul la care au ajuns echipele de negociere urmează să fie aprobat în mod oficial de eurodeputaţi în cadrul unei şedinţe plenare şi de către Consiliul European. Aceste evoluţii au loc pe fondul relansării negocierilor la nivelul OCDE privind impozitarea profiturilor multinaţionalelor la propunerea preşedintelui american Joe Biden, favorabil introducerii unei rate minime de impozitare de 15%.

Noua directivă europeană a fost propusă ca răspuns la o serie de scandaluri fiscale internaţionale, precum LuxLeaks şi Panama Papers.

Mai multe detalii găsiți de la sursă, chiar aici.

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here