PNRR, DESFIINȚAT în Parlamentul European: Promovează o agendă anti-socială și măsuri de austeritate care NU au fost cerute de UE

0
714
Sursa foto: digi24.ro

Europarlamentarul Victor Negrescu a atras atenția în plenul Parlamentului European că analiza planurilor de redresare nu va fi un simplu exercițiu și că planul propus de Guvernul de dreapta promovează o agendă anti-socială.

Parlamentul European a dezbătut marți planurile de redresare și reziliență propuse de statele membre. În intervenția sa din plenul legislativului european, eurodeputatul Victor Negrescu a atras atenția că analiza planurilor de redresare nu va fi un simplu exercițiu, așa cum se așteaptă guvernanții, și că planul propus de Guvernul de dreapta în România promovează o agendă anti-socială și măsuri de austeritate care nu au fost cerute de Uniunea Europeană”, potrivit unui comunicat al PSD.

Trebuie ca cele 750 de miliarde de euro să servească la redresarea Europei pentru ca acest împrumut comun să genereze rezultate. De modul în care vor fi folosite aceste resurse depinde încrederea pe care cetățenii o vor avea pe viitor în proiectul european. De aceea, investiția în educație trebuie să fie centrală în acest proces de relansare. Sprijinirea IMM-urilor este necesară. Ne trebuie sinergii la nivel european între planurile de redresare”, afirmă Victor Negrescu.

Europarlamentarul PSD mai spune că „din păcate, anumite guverne au transformat planurile în agende politice naționale” și au evitat dialogul și consultările reale cu partenerii sociali, societatea civilă, autoritățile locale sau Parlamentele naționale.

În România, guvernarea de dreapta a politizat planul propunând o agendă de austeritate cu înghețări de pensii și salarii, cu posibile creșteri ale taxelor și reforme anti-sociale și împotriva mediului. Au spus chiar că Uniunea Europeană le-a impus acest lucru. Nu putem să ignorăm astfel de probleme. Avem două luni pentru a rectifica toate aceste greșeli. Avem nevoie de un plan coerent și astăzi reiterăm dorința Parlamentului European de a ajuta toate statele membre la realizarea acestui nou mecanism european în interesul cetățenilor” adaugă Victor Negrescu.

Potrivit sursei citate, eurodeputații au propus și o rezoluție prin care subliniază faptul că planurile trebuie să respecte obiectivele de mediu, digitale și sociale și că Parlamentul European, parlamentele naționale și partenerii sociali trebuie consultați și implicați în procesul de implementare al planurilor.

Rezoluția Parlamentului European este clară: depunerea și analizarea planurilor de redresare nu poate fi doar un exercițiu simplist prin care bifăm o procedură. Este nevoie de o analiză atentă a modului în care guvernele statelor membre au gândit acest proces. Parlamentul European, în baza regulamentelor europene și a faptului că reprezintă cetățenii europeni, va studia în amănunt toate planurile”, a atras atenția eurodeputatul român.

Într-o altă intervenție în plenul legislativul european, europarlamentarul a arătat că doar anumite state membre au avut capacitatea și abilitatea să ofere ajutoare de stat propriilor companii în timp ce state mai puțin dezvoltate, precum România, au ezitat și au lăsat IMM-urile fără sprijin și neprotejate împotriva unei concurențe tot mai acerbe și viciate de aceste intervenții în economie.

În ultimele zile mai multe organizații neguvernamentale și parteneri sociali au criticat public planul de redresare propus de guvernul de la București pentru faptul că nu conține politici de sprijin pentru vârstnici sau pentru tineri, vine cu măsuri nesemnificative pentru mediul de afaceri, conduce la un impact negativ asupra mediului și propune o serie de măsuri anti-sociale prin creșterea vârstei de pensionare și apariția de noi taxe”, se menționează în comunicatul PSD.

România ar primi, prin PNRR, 14,248 miliarde de euro sub formă de grant și aproximativ 14,935 miliarde de euro sub formă de împrumuri pentru un total de 29,2 miliarde de euro.

Sursa aici.

Facebook Comments

comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here